RAZIE FULGER A POLIȚIȘTILOR LOCALI ÎN ZONA PIEȚEI FLAVIA

0
16

TIMIȘOARA. Polițiștii locali au efectuat week-end o acțiune fulger în zona Pieței Flavia, unde existau sesizări că unele persoane umplu trotuarele cu tot felul de obiecte second-hand, împiedicând circulația pietonilor care se deplasează spre piață și creează un aspect inestetic zonei.

Astfel, polițiștii locali au acționat încă de la primele ore ale dimineții de sâmbătă, depistând 13 comercianți care deşi au posibilitatea să-și vândă obiectele în piață, le expun pe trotuar. Cei în cauză au fost sancționați cu amenzi de până la 250 de lei fiecare, iar bunurile au fost ridicate în vederea confiscării. Este vorba despre obiecte uzate precum electronice și electrocasnice, îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării etc.

Poliția Locală le atrage atenția comercianților care își expun spre vânzare mărfurile să respecte legislația în vigoare și să folosească zonele destinate acestui tip de comerț. Tot în aceste zile, polițiștii locali au încheiat seria de acțiuni pe linie de verificare a modului în care se respectă legislația referitoare la ordinea și liniștea publică pe raza oraşului, mai exact Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în doar două zile fiind aplicate 75 de sancțiuni pentru consum de alcool, tulburarea liniștii publice, săvârșirea în public de acte și fapte obscene în zone precum Dâmbovița, Complexul Studențesc, Republicii, precum și în parcuri, care se adaugă celor peste 400 de sancțiuni pe această linie din ultima săptămână.

Poliția Locală va continua în următoarea perioadă acțiunile punctuale pentru a depista persoanele care încalcă prevederile legale și pentru a preveni astfel degenerarea unor situații în cazuri mai grave. (Sursa www.observatordetimis.ro)