ÎȚI APRINZI ȚIGARA ÎN PIAȚĂ SAU ÎN HOLUL BLOCULUI? CE AMENDĂ POȚI PRIMI DE LA POLIȚIA LOCALĂ

0
29

TIMIȘOARA. Polițiștii locali efectuează permanent verificări în ceea ce privește respectarea prevederilor legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, existând sesizări din partea cetățenilor care reclamă fumatul în locurile special amenajate pentru copii din parcuri, în stațiile Societății de Transport Public Timișoara sau în spațiile închise din incinta piețelor agro-alimentare, în scările de bloc ori în unele societăți comerciale.

Spre exemplu, ca urmare a unor sesizări au fost efectuate verificări la o societate din Piața Mărăști, unde s-a reclamat faptul că două persoane fumau în clădire, pe holul de la intrarea în incinta firmei respective. Ambele tinere au fost sancționate cu câte 500 de lei fiecare. De asemenea, societatea în cauză, Alto Studio SRL, a fost sancționată pentru lipsa acordului de funcționare.

Astfel, de la începutul acestui an, polițiștii locali au aplicat 471 de sancțiuni pe această linie unor persoane surprinse fumând în locurile amenajate pentru copii din parcuri, în piețe, în stațiile mijloacelor de transport în comun sau în stațiile taxi și chiar în taximetre, în incinta unor societăți, precum și în alte locuri prevăzute de lege.

Au existat și situații în care unele persoane au fost surprinse fumând în localuri, fără acordul angajaților, cazuri în care s-au aplicat, de asemenea, sancțiuni.

Poliţia Locală reaminteşte că potrivit legii, sancţiunile pentru fumat în spațiile închise sunt cuprinse între 100 lei și 500 lei pentru persoanele fizice, și 5.000 la prima abatere,10.000 lei la a doua abatere cu măsura complementară de suspendare a activității până la remedierea situației și 15.000 lei la a treia abatere, cu sancţiunea complementară de închidere a unității, pentru persoanele juridice. (Sursa www.observatordetimis.ro)