„NĂSCUT VIU” ÎN DUCATUL LUI GLAD VERSUS POLIȚIA LOCALĂ TIMIȘOARA

0
14

Un bărbat de 47 de ani din Timișoara le-a prezentat un act de identitate fals polițiștilor locali, după ce a fost prins cu mașina într-o zonă pietonală. Omul se consideră un alt tip de cetățean, „Născut Viu” și spune că vine din Tracia/Geția/Dacia, Ducatul lui Glad, Banat. S-a pus să-i și înjure pe polițiștii locali, astfel că s-a ales cu o amendă de aproape 4.000 de lei.

Șoferul a fost prins în mai multe rânduri încălcând regulile rutiere și refuzând să-și dea datele de identificare reale. Doar anul acesta, polițiștii locali au dat de șase ori ochii cu el. Cel mai des parca o mașină Hyundai cu numere de Hunedoara în locuri pietonale din zona centrală a orașului, în Piața Libertății și pe str. Carol Telbisz.

„A fost sancționat drastic, deși s-a legitimat cu un act de identitate ilegal, pe care este menționat că e născut viu. Acesta a încercat să scape de sancțiuni în momentul în care a fost depistat de polițiștii locali, legitimându-se cu un «Act de identitate conform cu Certificatul Medical Constatator al Născutului Viu», care prezintă fotografie, dar nu are datele de identificare reale”, transmit reprezentanții Poliției Locale.

Oamenii legii au reușit să-l identifice pe „Născutul Viu” și l-au amendat conform OUG 195/2002 pentru staționare în locuri interzise, dar și în baza Legii 61/1991, „pentru refuz de legitimare și pentru adresarea de cuvinte și expresii jignitoare”. S-a ales cu amenzi totale de 3.885 de lei.

„Din constatările Poliției Locale este posibil să mai fie cazuri de acest fel, cei care se legitimează cu astfel de documente false fiind mai mulți, dar atragem atenția că vor fi luate măsurile legale de fiecare dată, polițiștii locali având dreptul și posibilitatea de a-i identifica și sancționa drastic pe cei care nu respectă prevederile legale”, mai spun oamenii legii.

Tot mai multe persoane din România s-au declarat împotriva actelor de identitate oficiale care conțin Cod Numeric Personal. Își spun ființe suverane, cetățeni „născuți vii” și au tot felul de teorii conspiraționiste cu privire la modul în care este folosit CNP. (Sursa www.tion.ro)