PESTE 1400 DE AMENZI PENTRU ARUNCAREA DEȘEURILOR, DOAR ANUL ACESTA

0
8

TIMIȘOARA. De la începutul anului până acum, polițiștii locali au aplicat 1439 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 442.000 lei celor care abandonează deșeuri pe domeniul public. În luna mai, până în data de 14 au fost, deja date 97 de amenzi. Au fost sancționați atât cei care contribuie la formarea de rampe clandestine de deșeuri, cât și persoanele care aruncă pe domeniul public ambalaje, chiștoace de țigări, coji de semințe, etc.

De asemenea, polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului verifică camerele video pentru a identifica persoanele care aruncă gunoaie pe domeniul public. Au fost montate camere, recent, și pe străzile Snagov, Mureș, Al. Gorniștilor, Carol Davila, N. Lenau, Lascăr Catargiu, unde s-a constatat că se formează rampe clandestine de deșeuri.

Sancțiunile aplicate în cazul rampelor sunt între 500 și 2500 de lei, atât pentru persoane fizice, cât și pentru societăți comerciale. Pentru abandonarea de deșeuri pe domeniul public, acestea sunt între 500 și 1000 lei pentru persoanele fizice și pot ajunge până la 2500 lei pentru persoanele juridice.

Poliția Locală Timișoara le mulțumește cetățenilor responsabili care au sesizat neregulile la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 sau pe adresa de email contact@politialoctm.ro. Aceste se vor desfășura și în perioada următoare. (Sursa www.ziuadevest.ro)