FETIȚĂ DE 10 ANI, DISPĂRUTĂ DE LÂNGĂ MAMA EI, GĂSITĂ DE POLIȚIȘTII LOCALI DIN TIMIȘOARA

0
67

Polițiștii locali aflați în patrulare în cursul zilei de duminică, în jurul orei 15.00, au fost anunțați prin Dispeceratul instituției că în aceeași zi, în urmă cu puțin timp, s-a anunțat prin 112 dispariția unei fetițe de lângă mama ei, cu domiciliul în Arad, cu care se afla la plimbare în centrul orașului. Fetița în vârstă de 10 ani a fost depistată de oamenii legii în Parcul Civic.

Copila a confirmat că s-a pierdut de mama ei, spunând cum o cheamă. Fetița a fost preluată de polițiștii locali și predată în bune condiții mamei sale, de față fiind și un echipaj de jandarmi. Poliția Locală Timișoara constată că numărul unor astfel de cazuri a crescut în ultima perioadă, acesta fiind cel de-al treilea caz în ultima lună în care copii care se rătăcesc de părinți sunt găsiți de polițiștii locali.

Poliția Locală Timișoara recomandă părinților ca atunci când sunt în zone aglomerate, cum sunt Piața Victoriei, Piața Libertății, Unirii și altele, mai ales în zilele în care este vreme frumoasă sau se desfășoară diferite manifestări publice și aceste locații sunt frecventate de un număr mare de persoane să acorde mai multă atenție copiilor, să nu-i lase singuri și să îi țină de mână deoarece foarte ușor se pot rătăci de cei dragi, iat în cazul în care acest lucru se întâmplă să sune imediat la numărul de urgență 112. (Sursa www.debanat.ro)