NU OFERIȚI BANI CERȘETORILOR! MULȚI VIN ÎN TIMIȘOARA DEOARECE ȘTIU CĂ PRIMESC BANI

0
38

Polițiștii locali continuă să acționează permanent pentru depistarea persoanelor care apelează la mila publică pe străzile orașului. Ei acționează pentru luarea măsurilor prevăzute de lege în astfel de cazuri deoarece periodic apar persoane noi în oraș, care declară că aici fac bani și de aceea vin în Timișoara. Aceștia provin din județe precum Gorj, Vaslui, Bacău, Constanța, Neamț, Bihor, Tulcea, Arad, Dolj, Maramureș.

Luna trecută au fost depistați de polițiștii locali 67 de cerșetori și oameni ai străzii, mai puțini decât în aceeași lună a anului trecut, când au fost identificați 94. Deși fenomenul este în scădere, Poliția Locală Timișoara acționează permanent pentru preluarea lor din stradă și atenționarea populației că nu este o soluție să le ofere bani deoarece în acest fel îi menținem în stradă, iar cei din alte orașe vin în Timișoara pentru că aici oamenii le dau bani.

Mai mult, o dată cu încălzirea vremii, aceștia sunt mai vizibili, creând disconfort cetățenilor, iar uneori sunt chiar agresivi. Scăderea numărului de astfel de persoane de la an la an se datorează patrulărilor efectuate permanent de polițiștii locali, care îi adună de pe străzi, dar și unora dintre cetățeni care semnalează astfel de cazuri la Poliția Locală, la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112. Polițiștii locali continuă acțiunile zilnice pentru descurajarea și diminuarea acestui fenomen. (Sursa www.observatordetimis.ro)