MAȘINI PARCATE ILEGAL SAU ABANDONATE, RIDICATE DE AUTORITĂȚI LA TIMIȘOARA

0
37

Polițiștii locali din Timișoara sunt cu ochii pe șoferii certați cu legea. Astfel, au fost efectuate, în ultima perioadă, verificări în mai multe zone ale orașului, în condițiile în care au existat numeroase sesizări cu privire la oprirea sau staționarea mașinilor, încurcând fie pătrunderea ambulanțelor la spitale, fie circulația mijloacelor de transport în comun ori a altor autovehicule.

Potrivit Poliției Locale Timișoara, doar în ultima săptămână, au fost ridicate un număr de zece mașini staționate neregulamentar, sub incidența indicatorului de oprire sau staționare interzisă, pe str. Dr. Ioan Mureșan – Spitalul Județean și Gh. Dima – Spitalul Municipal, dar și pe Bdul C.D. Loga. În total, au fost aplicate și un număr de 258 de amenzi în zonele respective. De asemenea, tot în ultimele zile, un număr de cinci mașini identificate pe străzile Nera, Sinaia, Azuga, Mareșal A. Averescu și Soarelui, pentru care au fost emise dispoziții de declarare a abandonului, au fost ridicate de polițiștii locali împreună cu reprezentanții Societății de Drumuri Municipale.

„Reamintim că sancțiunile aplicate pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 referitoare la oprirea și staționarea în locuri nepermise sunt între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă, iar în cazul ridicării se achită și o taxă către SDM, cu al cărei mijloc se efectuează ridicarea”, a informat Poliția Locală Timișoara. (Sursa www.pressalert.ro)