NESIMȚIREA SE PLĂTEȘTE! FIRME AMEDATE DE POLIȚIA LOCALĂ PENTRU CĂ AU DEPOZITAT DEȘEURI ÎN BURICUL TÂRGULUI

0
37

TIMIȘOARA. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului acționează permanent pentru depistarea celor care abandonează deșeuri pe domeniul public, a celor care depozitează resturi formând adevărate rampe clandestine de gunoi, în toate zonele orașului. Există însă și situații în care, chiar în centrul oraşului unii cetățeni sau societăți comerciale nu respectă legislația și depozitează cantități considerabile de deșeuri creând o stare de disconfort celor care trec din zonă.

Dacă în urmă cu aproximativ o lună reprezentanții a două firme au fost sancționați deoarece au depozitat deșeuri vizavi de Cinema Studio, aflat foarte aproape de Piața Victoriei, iar două persoane fizice care locuiesc în zonă au fost depistate în aceeași situație, în cursul zilei de ieri s-a constatat că în locația respectivă s-a format din nou o rampă, ca urmare a depozitării de deșeuri de către angajații a două societăți comerciale, una de alimentație publică și alta de telefonie mobilă, motiv pentru care s-a aplicat sancțiunea maximă de 2.500 de lei conform HCL 371/2007.

De altfel, una din cele două firme este sancționată pentru a doua iară pentru aceeași faptă. Poliția Locală reamintește că sancțiunile pentru astfel de fapte sunt cuprinse între 500 lei și 1.000 de lei pentru persoanele fizice și ajung până la 2.500 de lei pentru persoanele juridice.

Cetățenii pot sesiza în continuare nereguli privind abandonarea deșeurilor la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 sau pe adresa de email contact@politialoctm.ro. (Sursa www.observatordetimis.ro)