POLIȚIȘTII LOCALI AU DESCINS ÎN PIAȚA AURORA

0
53

TIMIȘOARA. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au efectuat, în aceste zile, o acțiune de verificare a societăților comerciale care desfășoară activități în exteriorul Pieței Aurora, pentru a stabili modul în care acestea respectă legislația referitoare la deținerea de documente necesare desfășurării actelor de comerț.

Astfel, au fost aplicate cinci sancțiuni în cazul societăților comerciale care nu dețineau acord pentru desfășurarea activităților de comerț, fiind vorba despre societăți care desfășoară activități de alimentație publică și o terasă. Sancțiunile aplicate firmelor Alex Raisa, Şapte Puncte, Mimo Romisyana, Royal Food și Royal Food Terasa au fost de câte 1.000 de lei fiecare. De altfel, în zona respectivă au mai fost organizate de polițiștii locali acțiuni și au mai fost aplicate sancțiuni contravenționale, inclusiv societăților în cauză. Acțiunile în zona respectivă vor continua și în perioada următoare.

Tot polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au efectuat verificări și în zona centrală, unde au luat măsura sancționării contravenționale în cazul localului Papillon cu 2.000 de lei pentru nerespectarea orarului de funcținare, care a fost aprobat pană la ora 22.00. De astfel, societatea în cauză, care funcționează în zona Piața Unirii, a mai fost sancționată în ultimii doi ani cu zece amenzi, inclusiv pentru tulburarea liniștii publice pe timp de noapte, ca urmare a sesizărilor primite de la cetățeni. (Sursa www.observatordetimis.ro)