BĂRBAT CARE SE PLIMBA PRIN TIMIȘOARA CU UN PISTOL LA VEDERE, OPRIT DE POLIȚIȘTII LOCALI

0
72

Un bărbat care se plimba pe un bulevard din Timișoara cu un pistol la vedere i-a pus în gardă pe agenții Poliției Locale, care l-au luat la întrebări.      „Polițiștii locali aflați în patrulare în cursul zilei de ieri, în jurul orei 13.45, pe Bdul Regele Carol I, au observat în fața magazinului de muzică din zonă, un bărbat care se plimba purtând la vedere un pistol. Trecând la legitimarea acestuia, s-a stabilit că se numește E.A., de 34 de ani, din Timișoara, bărbatul neavând documente care să-i permită deținerea unei astfel de arme. Asupra acestuia se afla un pistol marca Ruger P 345, de culoare neagră, cu aer comprimat, pe care a declarat că l-a achiziționat de la magazinul cu ustensile de vânătoare și pescuit, pentru autoapărare. Cel în cauză a predat polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere a unei arme fără a avea permis în acest sens”, a transmis Poliția Locală Timișoara. (Sursa www.pressalert.ro)