Polițiștii locali din Odorheiu Secuiesc au ieșit în stradă în semn de solidaritate față de agentul agresat

0
45

Polițiștii locali din Odorheiu Secuiesc s-au adunat luni după amiază în fața clădirii judecătoriei din localitate, pentru a-l susține pe colegul său, care a avut de suferit duminică doar pentru că a aplicat legea.

Demonstrația, în semn de solidaritate, își propune să atragă atenția atât autorităților statului român, cât și opiniei publice, asupra fenomenului care în alte zone ale țării a scăpat deja de sub control. Tupeul de care dau dovadă unii afaceriști cu iz de intelopi, încercând să se poziționeze deasupra legii cu orice preț și fără remușcări, trebuie sancționat ca atare de organele abilitate, înainte de a se extinde și prinde rădăcini. În caz contrar, o decizie blândă a instanțelor de judecată în astfel de cazuri, ar reprezenta o invitație la fărădelege pentru toți cei care se cred atotputernici pe lumea asta datorita banilor.

În urma bătaiei primite, polițistul local G.R. a fost internat în spital cu leziuni multiple pe faţă şi cu fractură de piramidă nazală. Potrivit adjunctului Poliţiei Locale Odorheiu Secuiesc, Katona Lorand, agentul local s-a ales cu lovituri de pumni și picioare, care i-au provocat răni grave în zona feţei.

Polițiștii locali din Odorheiu Secuiesc au ieșit în stradă în semn de solidaritate față de agentul agresat