CLUB DE FIȚE DIN TIMIȘOARA, AMENDAT PENTRU CĂ A FUNCȚIONAT DE SĂRBĂTORI, DEȘI AVEA ACTIVITATEA SUSPENDATĂ DIN CAUZA ZGOMOTULUI

0
107

Polițiștii locali au aplicat amenda maximă unuia dintre cele mai cunoscute cluburi din Timișoara, aflat în zona Stadionului „Dan Păltinișanu”. Potrivit reprezentanților instituției, clubul Heaven a funcționat în perioada sărbătorilor, deși avea activitatea suspendată timp de o lună, ca urmare a aplicării de sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la zgomot. În urma verificărilor efectuate de oamenii legii în perioada premergătoare sărbătorilor, a fost aplicată reprezentanților societății o nouă amendă în valoare de 3.000 lei, maximul prevăzut de lege pentru această faptă.

„Polițiștii locali atrag atenția reprezentanților societăților comerciale să respecte prevederile legale precum și dispozițiile emise de Primăria Timișoara referitoare la suspendare, deoarece în acest fel riscă sancțiuni drastice și chiar propunerea de retragere a autorizației de funcționare”, a informat Poliția Locală Timișoara. (Sursa www.pressalert.ro)