SANCȚIUNE PENTRU NERESPECTAREA LEGII. AU VÂNDUT ALCOOL ÎN TIMPUL UNUI MECI DE FOTBAL

0
17

TIMIȘOARA. În acest weekend, cu ocazia desfășurării meciului ASU Politehnica Timișoara – Pandurii Târgu Jiu, pe Stadionul Știința, polițiștii locali au constatat că o întreprindere familială de pe strada Victor Babeș nr. 4 a comercializat băuturi alcoolice încălcând prevederile legale, motiv pentru care i s-a întocmit proces-verbal de sancționare în valoare de 1.000 de lei.

De-a lungul timpului, au mai fost aplicate astfel de sancțiuni societăților care nu au respectat legislația în vigoare cu ocazia desfășurării de competiții sportive, potrivit căreia este interzisă servirea cu băuturi alcoolice în localuri publice și în afara acestora pe timpul desfășurării adunărilor publice, grevelor, manifestărilor sportive sau altor asemenea întruniri publice, precum și consumul de băuturi alcoolice în astfel de condiții de către participanți. (Sursa www.renasterea.ro)