CONTRABANDĂ 1088 PACHETE ŢIGARETE NETIMBRATE

0
16

În data de 25.11.2018 un echipaj din cadrul Poliţiei Locale Sector 2, Serviciul Ordine Publică, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu în zona Şoseaua Colentina, în jurul orei 09.25, cu ajutorul camerelor de supraveghere pe care le deţinem în zonă ne-am autosesizat şi am intervenit în zonă pentru combaterea comerţului cu ţigări de contrabandă pe Str. Sergent Simion Busuioc nr. 5 – 7.

După indicarea locaţiei şi stabilirea semnalmentelor făptuitorilor, echipajul poliţiei locale a intervenit cu promptitudine, acţionând imediat în locaţia indicată, mobilizând de îndată făptuitorii cu ajutorul unui alt echipaj aflat în apropierea locaţiei. În aproximativ 15 minute de la sesizarea primită făptuitorii au fost identificaţi, ridicându-se de la aceştia un număr de 1088 pachete ţigarete netimbrate.

Drept urmare făptuitorii au fost identificaţi ca fiind A.D.C în vârstă de 28 de ani şi S.A în vârstă de 24 de ani, cărora li s-a întocmit proces verbal de constatare a infracţiunii, fiind predaţi pentru continuarea cercetărilor lucrătorilor din cadrul Secţiei 8 Poliţie (SICE), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă simplă (varianta asimilată) în modalitatea normativă privitoare la colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă, faptă prevăzută în art. 270 alin. (3) teza a I-a din Codul Vamal al României (Legea nr. 86/2006).

Menţionăm că unul dintre cei doi făptuitori este recidivist,  eliberat de puţin timp după săvărşirea pedepsei pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.