MOTOARE TURATE, DRIFTURI ȘI ALTE ”DISTRACȚII”, SANCȚIONATE DE POLIȚIȘTII LOCALI

0
178

TIMIȘOARA. În weekend, polițiștii locali au organizat o acțiune pe linia depistării persoanelor care încalcă prevederile legale referitoare la turarea motoarelor și efectuarea manevrelor de frânări bruște și întoarceri pe loc, în scop de divertisment, faptă care se sancționează cu amenzi între 800 și 2.500 de lei.

Acțiunea s-a desfășurat în zona Stadionului Dan Păltinișanu și pe Aleea FC Ripensia până spre Podul Michelangelo, unde existau date că se desfășoară astfel de ”distracții” ale tinerilor și unde săptămâna trecută au mai fost depistate persoane care au fost sancționate pentru aceleași fapte.

La sfârșitul săptămânii trecute, au fost depistați trei șoferi, cu vârste cuprinse între 21 și 25 de ani, din Timișoara, care au turat motoarele tulburând liniștea publică și au făcut drifturi în zona menționată.

Totodată, cu ocazia patrulărilor efectuate tot în nopțile trecute, un bărbat a fost surprins pe Podul Michelangelo rupând flori din ghivecele amplasate în zonă, fiind sancționat cu 2.000 de lei. (Sursa www.renasterea.ro)